miercuri, 5 martie 2014

Mărțișoare culturale. Mărțișoare practice



   Ela ne-a cumpărat flori pentru prima zi din luna martie în care ne-am văzut, însă niciuna dintre noi, cele care le-am primit, nu s-a bucurat la maxim. Fiind mai practice din fire, ne tot gândeam ce ne-am fi luat noi din banii pentru flori. Fără a uita să menționăm din când în când, cu mustrări de conștiință, că gestul a fost unul frumos și că noi îl apreciem în adâncul inimii noastre. Și, totuși, ce-ar fi fost dacă Ela și-ar fi cheltuit banii pe altceva decât pe flori, căci oricum până am fi ajuns acasă, târziu în noapte, bietele plante ar fi murit de-a binelea.


   Un newsletter primit pe mail anunța reducerile de 50% de la editura Litera, pe Elefant.ro. Am intrat atrasă de coperta best seller-ului „Când Dumnezeu era iepure”: roz, pastelată, foarte chic. O să vi-o arăt pe final!  În lista reducerilor am întâlnit „Valea Păpușilor”. Acum, cele dintre voi născute înainte de 90 sigur își amintesc de celebrul serial e rula pe TVR1.  Pentru mine a fost unul interzis, întrucât părinții mei considerau că e plin de prostii, prin aceste prostii înțelegându-se multe scene erotice. Așa că nu-mi aduc aminte bine de personaje, de acțiune, dar aș citi cartea doar pentru a știi ce-am pierdut. Uite așa un mărțișor mi-ar fi plăcut mai mult. Însă cine să-mi cunoască dorințele ascunse, când nici măcar eu nu știam că vreau așa ceva?



   Pentru că multe dintre cele care mă citesc sunt pasionate de machiaj, cred că ar fi util să anunț că „Machiajul perfect în 10 minute” este redusă și ea cu 50% și costă în jur de 25 lei la preț promoțional.


   Cărțile în care sunt prezentate tehnici de machiaj, preum și cele pentru lucru manual, mi se par destul de scumpe. Nu știu să croșetez, dar mă tentează un manual în care să mi se explice pas cu pas această activitate. Dacă aș știi să croșetez mi-aș face singură perechi de cercei precum cei cu flori de la Dolce&Gabbana:

   Tot 25 lei costă acum și cartea pentru croșetat!


  La final, așa cum v-am promis, vă prezint splendida copertă a cărții „Când Dumnezeu era iepure”. Se spune că o carte nu se judecă niciodată după copertă, iar asta e curat adevărat, însă ce inimă de femeie să ai și să nu-ți atragă așa ceva atenția. Și-n plus, titlul, foarte intrigant. Oare la ce s-a gândit Sarah Winman când se gândea la ipoteza unei divinități iepurești? La faptul că sărea peste problemele omenirii, ori la modul în care dormea iepurește? Ori e vorba doar de o aluzie fină?

 Oferta este valabilă până mâine, așa că mai aveți timp la dispoziție pentru a plasa o comandă. Poate chiar pentru a oferi cărțile pe post de mărțișoare pentru 8 martie. Iar faza interesantă cu aceste cadouri sub formă de cărți este că cel cadorisit, chiar dacă nu e impresionat până la lacrimi de alegerea pe care ați făcut-o, o poate da cadou mai departe. Știu, nu-i foarte elegant ce spun, însă, din nefericire, mereu am preferat un obiect practic în defavoarea unuia simbolic.

   Voi ați primit cărți de Mărțișor? Ori ați oferit așa ceva în dar?

6 comentarii:

  1. ma duc si eu maine la librarie sa imi mai cumpar cateva carti !!!
    pupici

    RăspundețiȘtergere
  2. Culmea e ca tot timpul primesc carti de Martisor, dar in format electronic pentru Kindle-ul meu. Apropo de Kindle, am o husa roz adorabila pentru el si toata lumea crede ca e o agenda. Books, books everywhere...<3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uuu, lucky you!
      Vreau și eu Kindle, mai mult ca să-i iu hăinuță frumoasă, căci nu știu cât de bine m-aș înțelege cu cititul electronic. Am experimentat de câteva ori pe laptop, dar oboseam foarte repede. Tu te-ai acomodat rapid?

      Ștergere
    2. Da, foarte rapid pentru ca display-ul nu este luminos si nu te oboseste deloc. Arata ca hartia, e mat. Pe laptop si pe tableta si mie imi este greu, ma dor ochii dar asta e din cauza ratei mari de refresh a paginilor. Practic, ce te oboseste cel mai rau e clipitul display-ului in frecventa inalta, nu neaparat lumina. Eu am Kindle 3, cel cu tastatura. Husa e adorabila, roz pudrat si foarte moale.

      Ștergere
  3. eu am luat martisoare super deosebite de la MTR:)crosetate,brose din lemn...crosetate...ador lucrurile handmade....

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...