miercuri, 19 martie 2014

Episodul 8: Butch, un italiano vero!



   -Ma che fai? mă trezi zgomotos Butch, trăgându-mă de umeri în sus, gata să mă azvârle din pat.
   Chiar așa, ce făceam, m-am întrebat deodată privind când la Butch, când la ceasul de pe perete. Era deja amiază și cam întârziasem, ce-i drept. El programase vacanța asta de mult timp, deși mai văzese locurile respective de câteva ori. Nu le văzusem niciodată împreună și tocmai de aceea Butch ținea morțiș să-mi demonstreze că se pricepe să facă și pe ghidul. În plus, nu-i plăceau destinațiile interne și nici nu se vedea petrecându-și vacanța la munte ori la mare.
   -Cara mia, o să-ți prezint astăzi Roma. Așa cum n-ai mai văzut-o niciodată!
   M-am strâmbat nințel. Chiar n-o mai văzusem niciodată și el știa asta, golanul!
   -Așa cum n-ai mai văzut-o niciodată în cărți! își completă el ideea râzând cu putere.

   Și-am ieșit amândoi pe ușă și-am mers, și-am mers, și-am zburat puțin, iar apoi am mai mers o bună bucată de drum. Apoi ne-am oprit. Era Roma și acolo trebuia să ne oprim. Așa stabilisem.
   Butch m-a dus mai întâi în inima capitalei, iar acolo mi-a arătat prima oară Colosseum-ul, celebrul simbol al Romei Imperiale. Apoi, cu repeziciune m-a dus să văd Circus Maximus:
    -Nu-i chiar circul la care te-ai fi așteptat, așa-i? mă tachină el.
   Nu era. Arena era frumoasă și bătea cald în roz. În roz bătea și înghețata semifreddo pe care Butch mi-o aduse de la o gelaterie stradală. Dintre deserturile italiene nu cunoșteam decât celebrul tiramisu, dulce-amărui și profiterolul cu cremă pufoasă de mascarpone.
   - Auzi, Butch, ce-i aia stracciatella? am profitat de ocazie ca să-l întreb.
   -Tu cam ce crezi că e? mă privi el amuzat.
   -Nu știu! O brânză? Că o tot văd prin ciocolată?
   Butch se puse atunci pe-un râs lung, interminabil.
   -Oh, cara mia, nici pe departe. E o supă de pui, cu ouă și cașcaval.
   -Cu ouă și cașcaval? făcui eu ochii mari.
   -Și griș, completă el trăgându-mă de mână înspre alte coloane înalte.
   Așa am ajuns în Forumul Roman, grandios și deloc rece. Butch mi-a povestit încet, fără să se grăbească, despre arcul lui Septimus Severul, despre Templul lui Antoniu și al Faustinei, despre fiecare bazilică și templu în parte. În vecinătatea forumului, în Panteon, povestirile lui au continuat: despre împărați romani și zei, despre tradițiile vechi de mii de ani, despre cum se zvonea că pastele totelinii fuseseră inspirate de buricul zeiței Venus. Și multe alte picanterii despre viața dusă odinioară de romani, despre petrecerile deocheate.
   -Ce vor să știe azi oamenii despre istoria Italiei? întrebă el retoric. Că de-aici s-au ridicat Boticelli, Michelangelo, da Vinci, Titian, Vivaldi, Corelli, Monteverdi? Numai atât? Dar despre cele relatate tranșant de Marchizul de Sade nu vor să audă? Despre firea pătimașă a oamenilor din aceste locuri, despre dezinvoltura și dezinhibarea lor, nu vor să știe? Mulți cred că francezii, cu-ale lor vorbe frumoase și tragedii nenumărate scrise, au ridicat iubirea până în slăvi, dar vrei să-ți arăt ceva?
   Și mă duse în piața Trevi, iar acolo, în fața fântânii, mă puse să arunc o monedă.
   -Nu-i asta o dovadă clară de romantism? mă întrebă Butch. Dincolo de obscen nu se ascunde tot o formă, fie ea și necioplită, de iubire?
  Însă Butch mă pierduse pe undeva și nu-l mai auzeam. Ajunsesem în Piața Spaniei și mi-am amintit de Fetele din Piața Spaniei, o ecranizare despre viața a trei frumoase fotomodele aflate în căutarea succesului. Erau acolo și treptele din film și fântâna și obeliscul și biserica. Era totul așa cum imaginam, doar fetele lipseau, în fustele lor scurte, alergând pe scările spaniole. Butch nu înțelegea ce fel de gânduri mă copleșesc, așa că bănuind că m-am plictisit de atâta agitație m-a luat voios de mână și m-a dus să mă plimbe prin grădinile Borghese. Și să-mi povestească, acum, tot despre iubire. Iubirea italienilor pentru mâncare. Era liniște multă în parc și vocea lui cădea perfect.
   -Aici, la Roma, se mănâncă mult! zise el. Mult și bine! Tot ce vrei: lasagna, spaghetti, raviolli, risotto, pizza de toate felurile, panna cotta, napolitane, creme de capuccino cu migdale crocante. Și-apoi, cafelele, cele mai bune din lume! îmi făcu el cu ochiul. Într-o cucina italiană n-o să existe niciodată temenul de „puțin”. Niciodată prea puțin aromat, prea puțin condimentat, prea puțin gustos ori prea puțin în farfurie.

   Și Butch ar fi continuat să povestească câte-n stele despre sosuri și Margherite, dacă un convoi rapid de mâțe nu ne-ar fi întretăiat calea.
   -Pe lângă mâncarea bună, italienii au iubit, dintotdeauna, pisicile. Pe aste mâțe mici ce aleargă ori trândăvesc nestingherite prin toate cotloanele Romei. Află dar, cara mia, că fie și capul unei singure mâțe te va costa aici ani de închisoare. Iar mulți bătrâni bogați din împrejurimi, fără copii, lasă moștenire întreaga avere vreunui pui de mâță, ascultă numai!
   Și Butch râse din nou, privind mâțele cum sar ico-colea fără astâmpăr. Și v-aș fi povestit încă pe-atâtea din toate cele petrecute împreună, însă ajunși în piața Sfântul Petru, Butch s-a astâmpărat și nu se mai ținu de șotii. Vaticanul era pentru el ceva sacrosanct și-alături de el am convenit să păstrăm tăcerea până la sfârșit de sejur.
   Voi ne-ați călcat pe urme?



   Articol scris pentru Spring SuperBlog 2014. Tema a fost propusă de CND Turism, agenție ce oferă pachete avantajoase pentru destinații interne ori sejururi Europa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...