vineri, 21 februarie 2014

Numai cu zâmbete


   Iepurașul și-a cumpărat mașină înainte să-și ia permisul.
   Prima oară a scos-o la o plimbare pe un delușor înalt și, din lipsă de experiență, s-a rostogolit cu tot cu mașină până la poalele dealului. Ce păcat, oftă iepurașul, că nenorocitul deal n-avea un tunel prin care să poată trece. Trebuie să menționez că iepurașul de față locuia fix în spatele acestei coline ce-l separa de oraș și că de mult timp îi pusese gând rău să-l dărâme, să-l arunce-n aer, sau, mă rog, să aplice una dintre variantele sale iepurești. Însă, fricos din fire, n-a pus în practică nimic și a decis să-și ia în cele din urmă o mașinetă. Auzise, din bătrâni, că existate un oarecare în neamul lui care putea sări peste deal dintr-o singură săritură. A încercat de mai multe însă, evident, fiascoul i-a fost sortit pentru fiecare încercare.

   O fetiță din oraș i-a vândut iepurașului mașina. Nu era într-o stare prea bună, nu era nici mică nici mare, ci potrivită pentru cineva de mărimea lui. Și funcționa numai cu zâmbete. Dacă iepurașul nu zâmbea când urca la volan n-o putea urni din loc nici apelând la întreg neamul iepuresc. Însă dacă era vesel, mașina fugea repede fuguța. Însă legislația nu i-a permis iepurașului nostru să meargă de capul lui, chiar dacă mașinuța lui era, după cum lesne v-ați dat seama, una fantasmagorică. Cum nu există școală de șoferi pentru iepurași, băiatul nostru a studiat online aici, completând de zor la chestionare și teste auto drpciv. Și-a devenit, în cel mai scurt timp, cel mai iscusit iepuraș din câți au fost vreodată, în acest domeniu și nu a durat mult până ce permisul de conducere a aterizat în buzunarul salopetei sale blănoase. Căci, ca o paranteză, absolut toate animalele poartă salopete. Le leapădă pe furiș, când ochiul omenesc nu-i activ, iar apoi le îmbracă la loc. Altfel, cum credeți că s-ar păstra o viață într-o stare așa bună? Când animalele încep să îmbătrânească nu mai au aceeași pricepere și își leapădă salopeta din ce în ce mai rar. D-asta se deteriorează, se îngălbenește, iar perii încep să ningă din ele.

   După ce-a luat carnetul, iepurașul a prins care-i șmecheria cu trecerea dealului și-l traversa cu ușurință. Într-o seară, gonind iepurește înspre oraș, dădu cu ochii de fetița care-i vânduse mașina. O salută și-o invită să îl însoțească până în inima orașului însă, vedeți voi, fetița crescuse și nu mai intra în mașină. Mâhnit, iepurașul se întrebă dacă nu cumva putea face ceva pentru a mări mașina și-atunci i-a trecut prin minte ceva nemaipomenit. Rugă fetița să-i trimită cât de multe zâmbete poate, cam un milion sau așa ceva. Și după ce ea trimise suficiente zâmbete încât să umple rezervorul pâna la refuz, mașina intră în sperieți cu așa o avalanșă de zâmbete. Nu mai știa ce să facă, biata de ea, așa că se apucă să înghită la zâmbete, ba pe de-a mestecatelea ba pe de-a nemestecatelea. Până crescu mașina de se făcu numai bună pentru a o primi pe fetiță pe locul din dreapta.

   Este foarte posibil să fi început deja primăvara când un iepuraș și o fetiță mergeau împreună într-o mașinuță ce înota printre dealuri. El i-a spus atunci care-i numele lui adevărat și ea a ținut minte o vreme. Când a ajuns seara acasă l-a scris pe ultima foaie a unui jurnal și a desenat lângă numele lui o mașinuță caraghioasă. Însuși iepurașul îi dăduse acel jurnal, acela fiind prețul plătit pentru automobil. După un timp fetița a ars pagina și i-a părut rău.
   Între timp, iepurașul gonea nestingherit, trecând cu ușurință până și peste dealurile cele mai înalte.

Un comentariu:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...