Review: Exfoliant cu ulei de argan Erboristica




   De aproape 2 luni de zile folosesc, de două ori pe săptămână, acest exfoliant de la Erboristica, pe care l-am primit într-un pachet-cadou, alături de o cremă-tratament intensiv cu ulei de argan. Sunt primele produse pe care le folosesc de la acest brand ce-și are originile în Italia și mă declar încântată de amândouă. La noi în țară prețurile cosmeticelor Erboristica sunt puțin mai ridicate decât în afară, așa că este mai indicat să le cumpărați fie prin intermediul unei cunoștințe, fie atunci când mergeți în vacanță în bătrâna Italie (asta, dacă se ivește ocazia).



   Ca și textură, exfoliantul cu ulei de argan mi s-a părut aproape identic cu cel de la Gerocossen (cu ulei de măsline): cremos, fondant, cu particule mici dar dure, care curăță pielea foarte bine, în profunzime. Mirosul său e ușor, dulceag, plăcut. Produsul se clătește ușor, iar aroma sa nu rămâne mult timp pe piele. Datorită texturii delicate, cremoase, poate fi utilizat și de persoanele cu pielea uscată.


   Am atașat mai sus și lista de ingreediente, pentru cei interesați.
   Un flacon conține 35 ml de produs, suficient pentru 2-3 luni de folosire regulată. Eu încă n-am golit tubul, încă se mai simte ceva rămas în el.
   Prețul său este de 42 lei în magazinele Plafar. Dacă aveți un buget limitat, eu vă recomand mai degrabă să alegeți crema pentru gomaj de la Gerocossen (preț aproximativ: 16 lei), între cele două produse nefiind diferențe de calitate.


  În cazul în care voi ajunge anul acesta în Roma, așa cum mi-am propus, am ce să cumpăr din gamele lor pentru îngrijirea tenului, a corpului și a părului. Pe blogul colegei noastre din Italia, Ramona, puteți citi detalii despre mai multe produse fabricate de acest brand.

Comentarii