miercuri, 8 ianuarie 2014

Produse de la care aveam pretenții și care m-au dezamăgit


   Ca de fiecare dată, atunci când tragem linie la final de an calendaristic, ne trezim cu o listă de produse care ne-au dezamăgit ori de site-uri care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Am pregătit și eu un scurt articol despre produsele care mi-au înșelat așteptările ca și consumator, în 2013.

   Voi începe cu un produs profesional pentru îngrijirea părului: crema pentru îndreptarea părului de la Wella. Eu nu mă așteptam ca ea să-mi îndrepte părul ca prin minune, nicidecum, dar pur și simplu îl încarcă și-l lasă greu de coafat. Mă gândesc că o avea ceva efecte înainte de îndreptarea permanentă, căci aplicat înainte de cea realizată acasă, cu placa de păr, n-are alt efect decât mătuirea părului. E singurul produs Wella Professional pe care nu doar că nu l-am îndrăgit, ci l-am urât de-a binelea.


   Mergem mai departe, la crema pentru piele mixtă de la Sabon. Crema asta nu-i nasoală, are o consistență ușoară, miroase foarte frumos, însă nu hidratează și am observat că pielea mea devine mai uscată după ce o folosesc, dar nu în sensul visat, de piele mată. La început m-a încântat că mirosea plăcut și că era de la Sabon (magia brandului), însă după câteva zile mi-a pierit tot entuziasmul. Mai pe scurt, când folosesc această cremă simt că nu m-am dat cu nimic pe față. Iar pentru cei 80 de lei pe care trebuie să-i lăsăm la casă pentru ea, eu zic că nu demonstrează suficient!


  Vin repejor ojele de la OPI, să le prindă de la spate pe celelalte.
   Treaba cu ojele OPI e complicată. Unii spun că pe unghiile lor rezistă zile bune și eu îi cred. E posibil ca unele nuanțe să fie mai rezistente. Mie, de exemplu, top coat-urile de la ei, cu sclipici, îmi rezistă aproape o săptămână pe unghie. Însă celelalte 3 oje colorate încercate au fost ceva de speriat. Dacă cea nisipoasă, de mai sus, rezista 2 zile în momentele sale de glorie, celelalte două mi-au sărit după câteva ore. Ziceam, pe blog, că și lacurile de la Alessandro, tot pe la 50 lei bucata și ele, sunt în aceeași situație. Cu primele trei încercate n-am putut ieși din casă a doua zi, însă de curând am testat o nuanță nude de la ei și e în stare perfectă de 3 zile. Deci e o problemă pe undeva, ori diferă unele formule, ori au unele persoane unghii pe care aceste oje rezistă mai bine.


   Mai pun un produs de la Sabon în lista dezamăgirilor: săpunul lichid cu lavandă și măr. Mă atenționase cineva că usucă tare pielea mâinilor. Așa a fost! În rest n-am ce să-i reproșez: miroase bine, ambalajul e de zile mari. Iar prețul, 38 lei, uh!
   Să nu credeți că mi s-a pus pata acum pe Sabon. În continuare mă declar mulțumită de scruburile și gelurile lor șerbet pentru corp, le apreciez modalitatea de ambalare a produselor și ceea ce înseamnă ei pe piața internațională, însă asta nu însemană că nu trebuie să ieșim uneori de sub ceața brandului și să nu spunem lucrurilor pe nume.



 O să închei tot cu un produs piperat: exfoliantul de la Ischia, la 50 lei/ flaconul. Produsul în sine îmi place, însă nu e ceea ce se vrea. Eu l-aș fi numit mască de curățare sau ceva similar, întrucât are foarte puține particule exfoliante:



 Iar în rest e un simplu gel, ce trebuie lăsat să acționeze 5 minute pe piele, după masare, după care se clătește. În aceste 5 minute el nu se usucă foarte bine pe piele, reacționând ca o cremă-gel obișnuită. După clătire pielea rămâne însă curată, motiv pentru care trebuie să aibă ceva special în compoziție. Însă exfoliant, în sensul clasic de exfoliant, nu este indiferent de partea pe care l-aș întoarce.
  De la Ischia am folosit și crema iluminatoare, foarte bună pentru tenurile grase/mixte pentru a fi folosită ca bază de machiaj. Mai am puțin până o voi consuma și voi reveni cu o prezentare pe blog.

   Acestea au fost dezamăgirile anului tocmai încheiat. Sigur au mai fost câteva, însă m-am răzbunat doar pe cele care costă mult și de la care, automat, mă și așteptam la anumite rezultate.

16 comentarii:

  1. Mie OPI imi rezista bine, Alessandro parca si mai bine. Eu zic ca difera formula si ca, oricum, fiecare are unghiile... cumva, diferite. Doar cele jelly de la OPI ma dispera nitel, crapa pe la colturi uneori.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alice, ai dreptate! Eu am niște unghii foarte subțiri, însă am nimerit și oje ce mă țineau 4-5 zile (Colorama, MUA, unele oje de la Essence).

      Ștergere
  2. nici mie nu-mi rezista Opi pe unghii, de fapt nu-mi rezista decat foarte putine :(

    RăspundețiȘtergere
  3. Produsele Sabon au alcool, de aia usuca, mie nici scruburile nu-mi plac, mult prea uleioase pentru gustul meu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Camelia, partea bună a scruburilor de la ei e că nu trebuie să te mai dai cu loțiune după folosire. Mie d-asta îmi plac, însă uleiul din compoziție poate fi deranjant pentru unele persoane.

      Ștergere
  4. eu pana acum am incercat o singura oja OPI, si chiar mi-a placut. Nu rezista mai mult de 3-4 zile, deci e ok.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Claudia, mie-mi plac cum arată pe unghie: au acoperire bună, un finish luxuriant, însă la capitolul rezistență nu ne-am brodit bine. Dacă mă țineau 3 zile eram încântată maxim de ele, dar să stau să le fac zilnic...

      Ștergere
  5. Ce urat cand un produs nu se ridica la nivelul asteptarilor tale, am si eu o lista maaaare de astfel de produse.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alexandra, ce bine ar fi să mergem la fix și să nu mai dăm peste astfel de produse :D.

      Ștergere
  6. The exfoliant gel, however, is more likely to have a smooth consistency. Amino acids and enzymes are added that dissolve the surface layers of dead skin cells. This makes for a gentle, non-abrasive exfoliant. Some cleansing gels may also contain granular ingredients for added exfoliation. Deci cei de la ischia au fost corecti ca vad ca scrie gel pe tub .Acuma depinde si ce intelege fiecare prin exfoliant ca exista si exfolianti crema si chimici si gel si scrubs etc. plus ca daca bilutele is de plastic salveaza planeta ca nu ajung asa multe la pesti:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Silvia, mulțumesc că m-ai lămurit!
      Pentru mine exfoliantul clasic însemna cel cu particule, însă se pare că mai sunt și alte tipuri, cum ar fi cele non-abrazive. :)

      Ștergere
  7. Nu am incercat nici un produs din cele prezentate mai sus.
    De la Sabon imi plac scruburile! Cremele nu le-am incercat si nici gelurile de dus sau sapunurile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Darlyst, de-ar mai tăia din prețuri la scruburi :D Măcar jumătate!

      Ștergere
  8. Am si eu cateva oje OPI si unele rezista foarte foarte bine, iar altele...nu chiar. Cred ca difera formula de la o nuanta la alta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ABeautyTale, cred că acesta este misterul din spatele ojelor OPI! Oricum, la cât de frumoase sunt unele nuanțe de la ei, nu cred că le deranjează pe unele femei să închidă un ochi și să nu se mai gândească la durabilitate.

      Ștergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...