Favoritele lunii noiembrie



   De multă vreme n-am mai scris un articol despre favoritele lunii. Asta datorită faptului că se întâmplă ca de multe ori un produs să rămână favorit pentru o perioadă îndelungată și n-aș vrea să mă repet.

   Am așteptat până s-au produs ceva schimbări și voi începe cu parfumurile preferate în ultima lună de toamnă. N-aș fi crezut vreodată că Lancome Tresor Midnight Rose o să ajungă în categoria favoritelor. Nu mi-a plăcut niciodată, a fost un blind buy, orbită fiind de numele și de notele sale de trandafir. Se află acum în lista de favorite numai pentru că-l combin cu Rose Absolue de la Yves Rocher. Un puf de Midnight Rose, unul de Rose Absolue și tot așa. În mintea mea, Midnight Rose miroase oarecum a Coca-Cola, iar R. Absolue e ceva gen dulceață din petale de trandafir. Combinate, duc la ceva foarte dulce, ultra-gurmand. Împreună au fost favoritele mele pe tot parcursul lunii noiembrie!
 
   Trec apoi la ojele de la OPI: Silent Stars go by (liquid sand) și When Monkeys Fly! ( top coat). Din câte am observat eu, lacurile de unghii OPI rezistă o zi, maxim două pe unghiile mele. Cea liquid sand se păstrează cam două zile în stare intactă, iar top coat-ul e ceva mai rezistent. În rest, ojele clasice pe care le-am încercat de la ei, au sărit după o singură zi. Cu toate astea, n-am putut să nu trec la favorite cele două sticluțe sus-menționate: pe cea roz prăfuit pentru efectul deosebit (pe care vi l-am prezentat în trecut pe blog) și pe top coat datorită maniei mele pentru lacurile cu sclipici mare, auriu.

   Mă opresc apoi la cremele de față. Ramy  spunea că se înțelege excelent cu crema de față de la LErboristica, un brand ale cărui produse se găsesc la noi în țară în magazinele Plafar, dar și în unele shop-uri online. Crema, cu ulei de argan și acid hialuronic, este considerată un tratament intensiv pentru pielea matură ori foarte uscată. Eu, deși am tenul gras, nu o simt uleioasă pe piele, dar o folosesc de obicei numai noaptea. O să-i fac un review amănunțit după ce o termin, momentan am folosit numai jumătate din recipient.

   O altă surpriză plăcută la capitolul cremelor de față a fost cea iluminatoare de la Ischia. Nu conține sclipici, dar iluminează pielea prin așezarea unui film lucios la suprafață. Interesantă mi se pare și textura sa, ușoară, ca un jeleu, potrivită pentru zi.

   M-am gândit dacă să includ ori nu fondul de ten de la Sue Devitt în listă. Fiind un fond de ten cu preț ridicat, m-am așteptat să mă țină luni bune, dar datorită modului de aplicare, presimt că-n două luni un flacon va fi consumat complet. Să vă spun de ce: fondul acesta de ten, cosiderat a fi revoluționar datorită formulei de gel (70% apă), nu se aplică bine decât cu o pensulă pentru fond de ten, ori cu un burete, prin presare. Apa din compoziție, se evaporă rapid și fondul de ten se întărește practic pe piele. D-asta se și adresează tenurilor grase. Cam 4-5 pompițe sunt necesare pentru o singură aplicare, motiv pentru care, într-o singură lună, am consumat jumătate din flacon. Cu o descriere completă voi reveni după ce-l termin, dar vă spun de pe acum că e un fond de ten foarte rezistent, cu un aspect natural și foarte ușor ca și textură.



   La capitolul tratamente naturise am descoperit, pe lângă beneficiile lăptișorului de matcă, pe cele ale oțetului de mere. Îl folosesc dimineața ori seara, prin tamponare, în zonele cu pori largi. Matifiază foarte bine și e un odorizant excelent. Eu îl folosesc și pentru clătirea părului, în cazul în care utilizez o mască de păr al cărei miros nu-mi place. Doar câțiva stropi de oțet de mere și aroma măștii dispare. Spre deosebire de oțetul obișnuit, cel de mere nu are o aromă la fel de puternică și e mai puțin acid.
   Eu obișnuiesc și să beau oțet de mere, 2 lingurițe într-o cană de apă călduță, înainte de culcare. Am luat și capsule de oțet de mere (de pe Iherb), dar efectele mi se par mai vizibile în cazul oțetului obișnuit (scăderea poftei de mâncare, abdomen plat, înlăturarea senzației de balonare, șamd.).

Comentarii

ilda76 a spus…
Pe Tresor Midnight Rose l-am avut, mi-a placut mult insa fara a-mi starni pasiuni!
Utile tipsuri referitoare la otetul de mere!

Pupici, Aurora!
Ilda
Lavender thoughts
Unknown a spus…
Si eu am devenit fana otetului de mere dupa ce am citit despre el si efectele sale. Chiar e foarte bun, am observat ce ai zis si tu, ca scade pofta de mancare si abdomen plat. Te pup Aurora:*
Alice wonders a spus…
Ce frumusel le-ai aranjat tu pe toate in fotografie. Eu mai combin involuntar parfumurile pe esarfa, noroc ca-s toate din acelasi film si nu lesina nimeni pe langa mine in troleu.
ramy a spus…
Eu am terminat saptamana trecuta crema cu argan de la L'erboristica, chiar am prezentat-o si eu in favoritele lui noiembrie ;) sigur o voi cumpara din nou, acum am deja cateva creme de terminat si dupa revin la L'erboristica.
Anonim a spus…
Otetul de mere chiar aplatizeaza abdomenul?? :O
Toma Aurora a spus…
Ilda, rețin că mi-ai spus pe forum, pe vechiul elle (ce vremuri!) că ai avut și tu Midnight Rose și că nu ți-a intrat la inimă. Eu îmi făcusem speranțe mari legate de el, țin minte că l-am așteptat cu nerăbdare să ajungă. Apoi mi-am mai luat o țeapă cu Armani Code, dar continui să cumpăr parfumuri fără să le cunosc aroma în realitate. Intru pe Fragrantica, încerc să-mi imaginez posibilul miros în funcție de note, deși nu-s mare expertă. Dar e interesant să cumperi și după astfel de criterii :D

Te pup!
Toma Aurora a spus…
Mara, eu recent l-am descoperit. Am citit un articol despre el pe Yahoo și am zis că n-am de ce să nu încerc. Mai ales că nu am probeme cu stomacul și nu mă speria aciditatea lui. Chiar și așa îl consum cu moderație, chiar dacă am momente în care îmi vine să beau mai mult :). Pupici!
Toma Aurora a spus…
Alice, de mine se mai vaită lumea :)). Dar important e să mi se pară mie că se potrivesc, mai puțin că devin ucigașa olfactivă din autobuz. Recunosc, totuși, că la rândul meu mă mai strâmb când mai trece vreun tip scăldat bine în aftershave ori vreo duduie super parfumată.
Toma Aurora a spus…
Ramy, presimțeam eu că o să fie bună încă de la început. Mi-ai lăsat tu un comentariu în care mi-ai zis că face toți banii și-am avut încredere în spusele tale. :*
Toma Aurora a spus…
Anonim, da, dar nu trebuie consumat de persoanele care au probleme cu stomacul. Eu am citit prima oară despre el aici: http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/starea-de-sanatate/otetul-de-mere-face-minuni-pentru-silueta-639113.html , dar sunt multe articole pe internet. Eu îl găsesc mai sigur pentru organism decât ceaiurile pentru slăbit ori capsulele astea foarte la modă și este și foarte ieftin.
ilda76 a spus…
Stii, daca l-as primi, zau ca m-as bucura si l-as folosi cu placere! Pe de alta parte, nu pot spune ca mi-e dor de el, ca il vreau cu tot dinadinsul! Se pare ca doar il plac, nu il iubesc! :D

:)) Oricum sunt criterii mult mai logice decat acela care implica denumirea parfumului! Eu asa procedam...E-adevarat, bugetul mi-a permis sa fac asta numai cu mostrele Refan!
Anonim a spus…
Multumesc mult!
deebsblog a spus…
Uite ca mi-ai dat o foarte buna idee cu otetul de mere :) Am sa incerc sa il folosesc pt zonele cu pori largi.
Mihaela Pojogu a spus…
Ce curajoasa esti, eu nu-mi cumpar parfumuri fara sa nu le stiu :)
Unknown a spus…
Ieri m-am deplasat relativ rectiliniu si relativ uniform..aproximativ 50 de km cu un bus de 15 locuri (mic , ingust .)Langa mine era o doamna de aproximativ 45 de ani..foarte aranjata din cap pana in picioare..totul asortat , calcat, oja perfecta, machiajul suspect de elaborat pt ora 7 dimineata. M-am foarte bucurat cand s-a asezat langa mine. Dupa 10 minute imi doream sa trec prin geam..sa iau o gura de aer. Parfumuri multe, grele..am detectat posibile urme de , trandafiri, smirna, tamaie, violete..toate atasate unui miros adanc de naftalina... tot ce-i mai greu si mai apasator de suportat pt mine olfactiv.Cand am ajuns acasa am fauct un dus cu gelul de grapefruit de la YR si ma gandeam serioas sa ma tavalesc in lamai ca sa mi se taie greatza.
Cu toate astea..recunosc ca si eu cumpar parfumuri in blind..strict cu ajutorul fragantica.Jumate din farmecul achizitionarii unui parfum tine de surpriza.
Toma Aurora a spus…
Iulia, eu cu astea de tip naftalină (bătrânești) nu mă împac, dar sigur am ucis pe câțiva cu mirosurile super dulci. Săptămâna asta o să sosească moșul de mine pe la tine, pe undele poștei.... :D
Toma Aurora a spus…
Andreea, contribuie și la eliminarea cu succes al mirosului specific sebumului, pe termen lung. Eu sunt foarte mulțumită de acest tratament natural și accesibil și-l găsesc mai eficient decât o loțiune tonică pentru ten gras.
Toma Aurora a spus…
Mihaela, am dat-o de puține ori în bară cumpărând fără să cunosc mirosul. ȘI de multe ori am fost plăcut impresionată de ce am ales,dar numai după ce am fost atentă la cele spuse de consumatori pe fragrantica.
Unknown a spus…
Trebuie să încerc să folosesc și eu oțetul în acest fel ! Mulțumim pentru pont ^_^
Ojele arată foarte bine, însă nu le-am testat. De fapt, nici celelalte produse.
Să le folosești în continuare cu drag !
Unknown a spus…
OH..abia astept :D O sa-mi lustruiesc casuta postala :D