Trei tipuri de... pantofi nude!


    Vă prezentam într-un wishlist mai vechi câteva perechi de pantofi nude aflate la reducere pe Asos și Dorothy Perkins. Pe unele dintre ele nu le-am prins pe stoc, perechile s-au epuizat rapid și a trebuit să fac noi alegeri .
   Cele mai frumoase perechi de pantofi nude, la prețuri accesibile și de o calitate foarte bună le găsiți pe Dorothy Perkins. Pe site sunt disponibile modele pentru toate buzunarele și gusturile, cu toc mediu ori înalt, toate cu prețuri pornind de la 10 lire (în secțiunea sale) și 50 lire (pentru modele noi).


   Eu mi-am cumpărat o pereche de culoare nude cu pietricele mici aplicate pe întreaga suprafață. Materialul imită o piele întoarsă, dar nu este unul natural. Tocul este mic, are doar câțiva centimetri, iar modelul este decupat în partea interioară.

 
  Tot recent am primit și perechea de adidași/teniși cu platformă London Rebel de pe Asos. Calitatea acestor încălțări este foarte bună, modelul nu-i deloc grosolan, iar combinația dintre materialul nude și cel metalic, auriu, îi face ușor de asortat. Platforma nu-i foarte înaltă, are cca. 8 cm.

 
  Iar ultimul model este reprezentat de o pereche de ghete bej, comandate de pe Dorothy Perkins și așteptate cu mare nerăbdare. Dintre toate cele trei perechi achiziționate și prezentate în cadrul postării de azi aceasta a fost cea mai dorită.
   Toate perechile le-am ales în măsura UK5 (38 EUR) și mi-au venit perfect! Aveam emoții în cazul ghetelor, căci în cazul pantofilor cu talpă joasă port măsura 37. Cu o pereche de adidași de pe Asos mi-am cam greșit măsura după ce am ales varianta UK5, dar pantofii cu șiret pot fi puțini mai largi căci se pot regla.

  Comenzile au ajuns în 10 zile lucrătoare la oficiul poștal local. Transportul a fost gratuit în cazul Asos, iar pentru comanda de la Dorothy Perkins am mai plătit 6 lire pentru întreg coletul. În ambele cazuri am folosit un card de credit obișnuit, în lei, iar conversia leu-liră a fost făcută automat de bancă.

Comentarii

Alina a spus…
nu stiu la care sa ma hotarasc, toate perechile imi plac :).

sa le porti cu placere! :)
ZADIN a spus…
Cunosc brandul, dar nu am comandat încă de la ei. De la Asos în schimb am comandat.
Încălțările nude sunt necesare în garderobă pentru că de obicei sunt foarte versatile.
Pantofii îmi plac cel mai mult!
Anonim a spus…
hello hello! ma tot uit la adidasii acestia pe asos si eu, zi mi te rog, sunt cat de cat impermeabili? ma gandesc ca materialul ala auriu ar trebui sa fie...
mai ai ceva recomandari de site uri unde as putea gasi cva asemanator?

ms! te urmaresc cu mare drag si te apreciez tare mult!
Anonim a spus…
Cat de frumoase sunt ghetele! Imi plac mult!
Sa te bucuri de toate incaltarile!
Descude a spus…
Ohh,m-am indragostit de perechea de tenesi cu platforma,nu sunt deloc grosolani si sunt convinsa ca sunt si foarte comozi.
Toma Aurora a spus…
Mulțumesc, Alina! :*
Toma Aurora a spus…
Zadin, au multe reduceri cei de la DP în această perioadă. Păcat că au taxa aceea pentru transport, căci în rest prețurile sunt mici în categoria sale și calitatea este bună!
Toma Aurora a spus…
Salutare!
Materialul auriu este întradevăr impermeabil. E un fel de folie lucioasă. Materialul bej pare și el rezistent și nu cred că trece apa prin el, iar talpa este practic topită peste acel material bej, deci apa nu are cum să se infiltreze printre cusături.
Alte recomandări de site-uri/magazine fizice nu pot să fac căci nu sunt fană a adidașilor cu talpă ortopedică, însă aceștia mi-au plăcut din prima datorită culorilor.
Toma Aurora a spus…
Mulțumesc, Darlyst! Pup!
Toma Aurora a spus…
Descude, sunt foarte comozi, asemenea unor teneși. Poate și din cauză că au o platformă medie, am mai văzut câteva modele pe lookbook cu ditamai platforma. Te pup!
Prima pereche este preferata mea!
ilda76 a spus…
Ia-,ma si pe mine in Tara Pantofilor Nude!!!
Le-am facut top: pantofii, ghetele, platformele!:)

Sa le porti sanatoasa, Aurora!
Multi pupici!
Ilda
Lavender Thoughts
Criss a spus…
Pantofii imi plac cel mai mult. Sa le porti cu placere :*
That's amore a spus…
Ce frumosi sunt pantofii! Iar despre tenisi pot sa spun ca sunt prima pereche de tenisi cu platforma care imi plac (din ce am vazut pana in prezent). Sa ii porti cu placere!
Toma Aurora a spus…
Oana, mulțumesc pentru părere!
Toma Aurora a spus…
Ilda, dar cum să nu te iau? Încalecă pe șa și hai să mergem cu sacoșele pregătite! :D
Toma Aurora a spus…
Criss, mulțumesc pentru urare! Pup!
Toma Aurora a spus…
Recunosc că nu mă încântă acest gen de teniși, dar mi s-au părut destul de feminini și ușor de purtat, chiar și cu rochii mai simple, de zi.Mulțumesc mult pentru urare!
Anonim a spus…
Toate perechile imi plac. Mie ASOS au reusit " performanta " sa imi rataceasca o comanda cu niste sandale negre:( Mi-au pus banii inapoi pe card, ca erau deja out of stock.

Brindusa.
Anonim a spus…
Hei! Eu port 37 si mi-e cam teama sa dau comanda de pe asos. Ce marime imi recomanzi sa iau? Adica la ei UK4 scrie ca are 22,9 cm...
Toma Aurora a spus…
Salutare! 37 port si eu si-mi comand:
-uk4 pentru incaltamintea cu talpa joasa (balerini/tenisi);
-uk5 pentru orice are toc, chiar daca acesta e minuscul ori pantoful are platforma.

O singura data am comandat teniși in masura uk5 si mi-au venit măricei, așa că nu mă voi abate pe viitor. Precizez că am comandat mai bine de 20 de perechi de pantofi cu/fara toc din UK si niciodata nu am dat greș cu acea excepție menționată!
R a spus…
Buna! Voiam sa te intreb daca pentru comanda DP ai platit vreo taxa la posta?
R a spus…
Si inca ceva....pentru jachete-geci DP ce marime recomanzi la un S european?:*:*
Toma Aurora a spus…
Bună!
La poștă nu se plătește absolut nimic căci pachetele vin din interiorul Uniunii Europene.
Pentru jachete uk8 e echivalentul unui S. Este măsura pe care o comand și eu și corespunde unui 34-36 european (S). :)