vineri, 12 iulie 2013

Review: FlowerParty- Yves Rocher


    Despre FlowerParty am scris prima oară pe blog în aprilie 2011, atunci când parfumul împlinise câteva luni de la lansare în țara noastră și atrăgea teribil prin sticluța deosebită, cu capac sub formă de floare și recipientul intens colorat în roșu (lichidul este transparent, numai flaconul e colorat în partea de jos și astfel parfumul împrumută optic din roșul sticlei).

   Încă de la o primă mirosire FlowerParty mi-a plăcut la nebunie, deși se înfățișa drept o apă de toaletă copilăroasă, jucăușă. Ca orice copil, FlowerParty nu are o personalitate bine definită, nu-i un parfum care te șochează ori care impresionează prin note fine, cu grație puse una în brațele celeilalte. Nu! Are doar un miros foarte tonic, delicios, fructat, ideal pentru zilele calde.
   Cum aș descrie mirosul legându-mă de note? Un suc efervescent de trandafiri, litchi și portocale. Nimic mai mult în rest! La un prim puf nu simt decât o aromă dulce de litchi, dar după câteva minute trandafirul și ceva citric, dulce, scot căpșorul pe piele.

   Parfumul nu mi se pare unul foarte persistent, mai mult de 4-5 ore nu-l simt pe pielea mea. Pentru a-i prelungi persistența îl aplic peste laptele de corp din aceeași gamă. Sunt la un al doilea flacon, îmi place mult textura sa foarte ușoară și mirosul dulce fructat. Totuși, nu excelează la capitolul hidratare, îl consider ca având o putere medie de hrănire a pielii. Conține și parfum, motiv pentru care nu-l recomand celor cu pielea foarte uscată ori sensibilă.



   Dintre parfumurile Yves Rocher îmi doresc să încerc neapărat Neroli, după ce am citit o prezentare foarte frumoasă a sa pe blogul Cleopatrei Coman. Note de portocale, flori de portocal...deja mi-l imaginez delicat și potrivit pentru zilele caniculare. Toate apele de parfum din gama Secrets d Essences mi s-au părut unice în felul lor, n-a fost unul care să nu-mi placă și care să nu mă surprindă prin rezistența bună pe piele și aroma fină, franțuzească.
   Neroli este asociat printre altele și cu Armani Code Luna. N-am avut decât Armani Code clasic, nu pot spun că mi-a plăcut, mi s-au părut prea stridente notele de flori de portocal. Luna a fost apreciată drept o variantă mai reușită, mai echilibrată, așadar mai pe gustul meu când vine vorba despre parfumuri floral-fructate.

   Revenind la FlowerParty, prețurile produselor prezentate sunt:
- apă de toaletă: 30 ml 105 lei/ 50 ml 155lei;
-lapte de corp: 200 ml 60 lei.
  Produsele se găsesc de multe ori la promoții. Eu am luat laptele de corp dintr-o ofertă mai veche: 1+1 gratuit. De asemenea, au fost promoții în care apa de toaletă a fost oferită cadou ori s-a bucurat de reduceri de 35 ori 50%.

14 comentarii:

  1. Foarte frumos review-ul. Eu sunt in cautarea unui parfum bun care sa dureze si care sa ma impresioneze olfactiv. Deci, din cele spuse de tine, Flower Party nu reprezinta alegerea ideală pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simona, sunt de părere și eu că Flower Party nu-i ceea ce cauți. E mai degrabă un parfum adolescentin, ușor de purtat.

      Ștergere
  2. Neroli as vrea sa-l incerc si eu , dar am promis intai sa termin ce am !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Coco, ține-te de promisiune. Dacă apuci să-l testezi înaintea mea te rog să-mi lași câteva cuvinte despre el. Aș aprecia asta! Pup!

      Ștergere
  3. Imi place si mie mult de tot Flower Party, desi persisita atat de putin pe piele. Din pacate aceeasi problema cu persistenta am avut-o si cu Neroli, dupa doua ore eu nu mai simt deloc parfumul pe piele. Parfumul meu preferat de la YR romane So elixir.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fara dulciuri, în comparație cu So Elixir Flower Party rezistă mult mai puțin și nici nu are acea forță și eleganță precum primul numit. So Elixir mi se pare un parfum deosebit, notele acelea ca de tutun îl fac așa interesant și intim.

      Ștergere
  4. Uuuu... suna tare bine... ma gandesc sa il cumpar....

    http://btl-allysa.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alisa, eu îl recomand ca parfum de vară: este delicios, ca un suc de fructe roșii! :D

      Ștergere
  5. Nu recomand Neroli, mi l-am luat la promotia 99+1 lei. Miroase asemanator cu Today de la Avon, eu cel putin asa l-am perceput. I l-am dat surorii mele, nu suportam sa ii simt mirosul. Ei ii place, confirmand inca o data faptul ca, in privinta parfumurilor gusturile difera dramatic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru informație!
      Mie-mi place Today, l-am inclus chiar în topul parfumurilor favorite. Dar, cum ai spus și tu, e treabă grea cu parfumurile și fiecare preferă un anumit tip de esență parfumată.

      Ștergere
  6. Neroli e un parfum pe care mi-l doresc si eu,cand voi avea timp...voi trece pe la magazinul fizic sa il testez:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Descude, și eu mi-aș dori să-l testez dar daca nu se va ivi posibilitatea il voi comanda in varianta mai mica, de 30 ml.

      Ștergere
  7. FlowerParty seamana cu Scarlet de la Cacharel - asa mi se pare mie! Ambele mirosuri imi plac, ambele sunt putin persistente si ambele au sticlute frumoase.

    RăspundețiȘtergere
  8. Am gasit si eu FlowerParty pe aoro.ro la un pret bun. Ma bucur ca l-am cumparat atunci.

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...