După 5 săptămâni de așteptare am primit coletul de la SheInside, tot la oficiul poștal local. Pachetul a fost expediat din nou via Suedia, motiv pentru care nu a fost nevoie să mă deplasez la poșta vamală. După ce am despachetat tot am răsuflat ușurată: a meritat așteptarea (deși nu a fost o experiență lipsită de surprize)!
Rochia neagră este exact ca în fotografie, materialul este brodat si se aseamană dantelei, colierul din pietre transparente dă un farmec aparte rochiei. Lungimea sa este de 82 cm și nu îmi este scurtă, așa cum mă temeam. Mai mult, croiala nu lasă deloc rochia să se ridice în spate. Înălțimea mea este de 1,70 cm pentru a vă face o idee. În cazul în care sunteți ceva mai înalte atunci nu vă recomand această lungime decât dacă doriți să purtați articolul pe post de tunică. Prețul rochiei este de 32$ (107lei) pe site. Măsura sa este, teoretic, universală,însă practic este echivalentul unui S.
Acum, surprize-surprize! Am comandat bluza de mai sus, cu volane si am primit un pulovăr. Frumos, ce-i drept, dar totusi total diferit de ce am comandat. Evident, nu voi face retur pentru ca ar insemna să platesc peste 50 lei pentru expedierea pachetului, dar să știți că au mai fost și alte cazuri similare și multe persoane au primit obiecte asemănătoare dar nu identice cu cele din magazinul online. Eu am cumpărat bluza din credit, nu din banii mei, așa că nu mă pot plânge. Mai mult, pulovărul chiar îmi place foarte mult și mi se pare mai pe stilul meu decât bluza. El nu este postat în magazin, dar prețul bluzei este de 33$ (110lei). Măsura sa, tot universală, este de fapt un M.
Colierul este exact așa cum mă așteptam. E tare drăguț iar acele cranii chiar nu se disting. Țepii sunt ușori, confecționați dintr-un fel de masă plastică vopsită auriu. Craniile sunt fixe, din metal, unite între ele. 13$ (43lei) a costat colierul și îmi doresc să nu se înnegrească prea curând.
Îmi mențin părerea legată de articolele de pe SheInside&Co: aspect foarte plăcut, materiale așa-și-așa. Recomand în continuare Asos drept cel mai bun site de shopping online pentru femeile tinere și nu numai. Dacă totuși sunteți fermecate de vreun articol de pe SheInside vă las două coduri de discount care se cumulează:
-dacă dați SHARE articolului din coș primiți automat 5% reducere (găsiți butonul de Share în coșul de cumpărături);
-20% reducere grație codului jenniferwan20. Acest cod este transmisibil, iar eu (sau altă persoană) nu am nimic de câștigat în urma utilizării sale de un alt cumpărător.
Comentarii
Am auzit si eu de diverse comenzi inlocuite cu alte hainute asemanatoare si sincer e foarte frumoas pulovarul.
Sa le folosesti cu drag.
si mie imi place mai mult puloverul pe care l-ai primit..:D
Ca sa le primesti direct la orifiul postal de care apartii.. adica sa vina prin Suedia.. ai specificat tu ceva? sau asa ai avut noroc?
pupici!
Un brand care se respectă nu comite astfel de erori.
E foarte interesant că citesc postarea ta pe fondul unei postări negative pe care am citit-o tot azi, pe un alt blog.
Una peste alta, să le porţi sănătoasă, piesele nu sunt rele deloc, ca şi aspect.
www.zadinblog.com
Nu am specificat nicaieri nimic si chiar daca as fi facut-o nu cred ca mi-ar fi citit cineva preferinta, caci au serviciu de relatii cu clientii jalnic. Mai pe romaneste, de fiecare data cand i-am intrebat ceva nu am primit raspuns. Am inteles ca de returnat returneaza banii in cazul in care coletele se pierd, dar numai atat! De raspuns la mailuri nici vorba.
As fi spus ca nu mi-as dori ever coliere cu cranii insa si aici ai fost persuasiva!:)
Grozave achizitii, Aurora! Sa le porti sanatoasa si bucuroasa!
Pupicei!
Ilda
Lavender Thoughts
o sa vad ce nororc am si eu :D
pupici!
Sa le porti santoasa :)
Eu tot urmaresc Sheinside si am cateva articole pe care mi le doresc tare, dar am dat repede un search pe google sa vad cdaca a mai comandat cineva, ca sa stiu daca afara e vopsit gardu':). Am citit deci, tot ce ai scris dar te rog lamureste ma: ar fi mai bine sa comand pe rind cate o piesa, sau cate doua trei, sau o fi acelasi drac (ups)...iar pentru 1,60 si 58 de kile (eu sint o chinezoaica mai durdulie)...ce marime crezi ca mi s ar potrivi?... Imi plac si mie chestiile din dantela tare mult si am vazut niste lucruri frumoase la reducere si nu vreau sa dau chix ca chinezii o stiu pe -alor. Te pup. Rox
Eu te sfătuiesc să iei câte o piesă pe rând și pentru început să comanzi un singur articol. Fie că dai o comandă, fie că dai 10, transportul va fi oricum gratuit. De ce te sfătuiesc să comanzi un singur articol? Pentru că pe pachetele cu un singur obiect ei trec întotdeauna valoarea 10$ și nu vei plăti niciodată taxe vamale pentru această sumă. Pentru pachetele mai mari, cu 3-4 obiecte, adaugă o valoare de cca. 20$ pe pachet , pentru care plătești cam 16 lei la poșta vamală.
Referitor la mărimi. Măsura universală (one size) e de obicei un S/M, deci ți s-ar potrivi. Există o problemă reală legată de lungimea rochiilor, de aceea trebuie să fii atentă la datele trecute în descrierea fiecărului produs. Eu zic că pentru înălțimea ta o rochie ar trebui să aibă cam 75 cm pentru a arăta ca o rochie și nu ca o bluză, iar pentru fetele ceva mai înalte e indicat să se sară de 80 cm.
În cazul pantalonilor, din ce am observat eu, pentru cineva care poartă 36 la pantaloni (cum sunt eu), măsura potrivită e L. Nu există măsuri mai mari, ceea ce consider că e un mare dezavantaj pentru un magazin online.
Dacă te hotărăști să plasezi o comandă, există și un cod de reducere: sheinside20 (20% reducere). E un cod universal și poate fi folosit de către oricine de câte ori dorește.
Dacă mai ai întrebări, aici mă găsești!
O săptămână frumoasă să ai!
Hainele de care spui sunt un fel de replici ale celor de pe Asos. E copiat doar modelul, însă se vede diferența la măsuri și la calitatea materialului. Dacă pe Asos o rochie e valabilă în 5-6 măsuri (6,8,10,12, șamd), pe SheInside uneori găsești același model de rochie doar în varianta one size ori S,M,L. Eu am nimerit multe haine bune ca și calitate de pe sheinside, dar au fost și unele așa și-așa.
Personal, din banii meu, n-aș comanda de pe site, de pe niciun site asiatic, însă am colaborări cu câteva dintre ele și recunosc că am primit și haine foarte bune, dar și unele nu foarte strălucite. Din banii mei prefer să iau ceva de la Asos, întotdeauna am fost mulțumită de calitatea produselor de pe site-ul lor!
Trimiteți un comentariu