duminică, 24 martie 2013

Prin fereastra genții mele



    Prin fereastra genții mele am tot studiat oameni ani la rând. Am mobilat-o nu doar după bunul plac, ci și după necesități, întocmai unei căsuțe ce nu se dorește a fi impozantă ci confortabilă și utilă.
    Geanta a avut, de-a lungul timpului, multe forme și conținuturi, fiind uneori încăpătoare și adăpostind kilograme de mărunțișuri, ori transformându-se într-o poșetuță glamour în care n-aveam loc nici de portofel, dar măcar...se potrivea cu rochia!
    N-aș putea spune că nu-mi amintesc exact cum arăta prima mea geantă. De fapt îmi aduc aminte de fiecare detaliu al său, de forma sobră și colțuroasă, de cele două compartimente care se murdăreau de firimiturile cornului cu ciocolată pe care îl luam de la patiserie în drum spre școală, de toartele androgine, dar rezistente, ca de titan. Mai mult, prima mea geantă avea și un nume :Papornița!
     Paponița nu primise numele de botez din partea mea, ci din partea colegilor mei de navetă. Eram în primul an de liceu și îmi dădeam aere de domnișoară, renunțând elegant la ghiozdan. Colegii mei, înghiozdănați încă cu toții, mă vedeau cum vin pe drumul șerpuit înspre gară, cu ditamai geanta umplută la refuz cu manuale și caiete, sticla de apă, umbelă și câte și mai câte. Când controlorul venea să ne taie bilete (nu aveam ghișeu în stația de unde urcam), colegii mei îl lămureau de ce întârzii cu scosul banilor:
    -Stați așa, să caute prin Paporniță!
    Destinul primei genți n-a fost tocmai demn de un film cu final fericit, căci după un an școlar agitat, Papornița a trecut în fundul șifonierului de unde fratele său nearătos, ghiozdanul, a ieșit iar la lumina zilei, cățărându-se din nou în spinarea mea.

   După o perioadă a venit vremea să clădesc și să dărâm poveștile altor genți, întocmai unor case care te impresionează atunci când sunt noi, pe care nu le-ai alege dar cum nu ai bani de un apartament de lux te limitezi la una care a mai fost deja locuită și pe care refuzi să o mai iei în calcul în cazul în care e construită de prea mulți ani și deja e demodată. Spre deosebire de case, gențile au o durată de viață publică categoric mai scurtă, devenind rapid în ochii femeilor ori ieșite din tendințe ori monotone.
   Cu excepția Paporniței, nicio geantă proprie nu a mai purtat vreun nume. Motiv pentru care tind să cred că amintirea sa nu va fi una efemeră. Din cauza vârstei naive și unui cerc de prieteni foarte apropiați, Papornița nu adăpostea niciun secret. Umblam cu toții prin gențile și ghiozdanele celorlalți căutând o radieră ori ceva mărunțiș. N-aveam secrete sau cel puțin nu în poșete.

   Apoi, secretele s-au strâns atât de multe încât n-au mai încăput doar în suflet și s-au mutat câteva și în camerele genții. Purtam ascuns în ea tot ce aveam nevoie pentru a salva o situație delicată. S-a transformat, neintenționat, în casa mea mobilă, adăpostind mobila  necesară traiului zilnic.

   Astăzi nu mai are toarte, nici margini rudimentare, e dischisită și ornată cu elemente decorative. Și nici nu mai cară atât de multe lucruri cum obișnuia. Îmi place să cred că nu s-a pensionat încă și că se află într-un lung concediu, binemeritat nu numai de ea ci și de umerii mei. Nu mai atrage porecle ilare, ci doar priviri aruncate cel mai adesea de copiii care strigă la părinți:
   - Tati, vreau și eu căluț ca pe geanta lui tanti!
   -Nu poate domnișoara să-ți dea căluțul, tati. Se strică geanta dacă-l ia de-acolo.
 „Vezi să nu-ți dau eu un căluț verde pe pereți, piciule!” exclam ironic în sinea mea, aruncându-mi ochii oriunde altundeva în afară de chipul întristat al copilului, care încă mai așteaptă ca tanti să se răzgândească și să-i dea căluțul pe care îl va plimba pe marginea băncii din parc, prin bălțile aproape secate din fața blocului, ori prin șuvițele părului mamei.

    Să nu vă închipuiți însă că geanta mea ar fi tipul clasic de casă. Nu, nu! Mai degrabă întruchipează idealul imobiliar feminin, căci cea mai mare cameră a sa este baia! Aici ascund parfumul dulce de fructe, obiecte colorate pentru înfrumusețate și nelipsita cremă de mâini.
   -Mai lipsește autobronzantul și deschidem salon de înfrumusețate în sala de curs, măi fetelor! râdea unicul băiat al clasei și apoi colegii din facultate. Unici și ei, căci niciuna din fete nu le împărtășea ideea.
   În restul camerelor se ascund pe rând: agenda în biroul mic, sub forma unui buzunar interior, alături de tovarășul ei-pixul și portofelul în bucătărie. E lesne să prepari mesele apelând numai la portofel și loc pentru servire este suficient în afara poșetei, la masa unui local.

   Spunea cândva un amic:
   -Nu știu ce tot cărați voi, femeile, în ditamai gențile. Noi ne băgăm tigările și telefonul în buzunare, portofelul în haină și pa și la gară!
   -Cum, domle, ce cărăm? Baia! Că-n rest tot la telefon și portofel ne limităm și noi, dar baia cântărește greu.
 
   Și mai mult ca sigur era unul dintre tipii care exclamă impresionați : Băi, dar bine mai mirosea gagica aia! Păi ar mai fi fost nările lui încântate de așa aromă divină, dacă femeia nu purta parfumul în poșetă pentru a-l reaplica la fiecare 4-5 ore? Or, genul de tip care te complimentează: Draga mea, părul tău arată la fel de bine cum ți l-ai aranjat de dimineață. Ai fost cumva la salon în pauza de masă?  Nu, nicidecum, dar peria, fixativul și agrafele din geantă și-au spus cuvântul.
   Să-ntrebi o femeie de ce poartă geanta după ea e ca și cum ai întreba-o de ce petrece o oră în fața oglinzii, pe când tu, bărbatul, ești gata în câteva minute. Geanta are mai degrabă o filosofie decât un aspect practic și e greu de creionat imaginea femeii fără geantă. În casa ei intimă din poșetă își găsește calmul, sprijinul și securitatea. Unele femei poartă în geantă fotografii ale celor dragi, arme pentru auto-apărare, dulciuri pentru copiii care o așteaptă acasă ori cărțulii tonice care s-o înveselescă peste zi. N-ai cum să încerci să dărâmi aceste căsuțe moi, din piele ori textil colorat, fără să atragi un val de mustrări din partea femeii. Ele sunt prea trainice, deși forma și mobila lor se pot schimba de la sezon la sezon, în funcție de tendințe!

   Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013. Temă propusă de Reeija- magazin online de genți ce ne-a propus să ne amintim cu drag povești ori crâmpeie de istorisiri cu și despre genți.

3 comentarii:

  1. Dragalasa rau imaginea de la inceputul articolului, ca si continutul :)

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte frumos articolul! Si gentile mele din liceu tot papornite erau denumite, de aceeasi colegi de naveta. Iar tatal meu ii sustinea cu tarie. Cand stau sa ma gandesc cate puteam inghesui in ele, mai ca imi vine sa rad. Nici acum nu am renuntat la papornite definitiv, prefer gentile mari si incapatoare in locul celor mici si delicate. Si asta tot pentru ca pot inghesui in ele jumatate din biroul meu ( atunci cand fac munca de teren) si restul cumparaturilor pe care apuc sa fac pe drum ( ca doar nu o sa car de zeci de plase si plasute cand am geata pe umar :)) ) Bine ca nu car cosmetice multe dupa mine ca nu stiu unde le-as mai fi pus si pe alea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Stii parerea mea: tu scrii mereu cu condei, cu creativitate, cu un stil propriu!

    Imaginea de la inceputul articolului m-a dat gata, esti teribila (in cel mai bun sens al cuvantului)!!!

    Te pup!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...