sâmbătă, 15 decembrie 2012

Hello, Miniprix!


   Premiul meu în bani de la SuperBlog (locul 5=600 lei) l-am folosit pentru a-mi cumpăra hainuțe de la Miniprix și cosmetice de la Yves Rocher, iar ce a mai rămas i-am pus deoparte pentru viitoarea mea tabletă. Comanda de la Miniprix a avut și de această dată o întârziere mare, coletul venind în aproximativ 8 zile lucrătoare. Cu toate acestea i-am iertat pe cei de la firmă, deoarece am fost mulțumită de calitatea produselor primite.


   Rochia Asos (măsura UK 10/EUR 38) are o culoare foarte plăcută (un roz-somon deschis), o lungime medie și o croială mulată, bodycon. M-am bucurat când am văzut că nu este scurtă și mai ales când am văzut brand-ul. Rochia face parte din noua colecție Asos, iar pe site costă 140 lei (25 lire). Eu am cumpărat-o cu 59 lei.O puteți găsi aici, pe Asos, iar pe Miniprix o găsiți în categoria rochii, însă mai este disponibilă decât varianta roz-coral. Hainele din colecțiile noi Asos ajung așa rapid în Miniprix pentru că sunt produse în fabricile noastre (sunt Made in Romania) și sunt ori producții extra ori stocuri refuzate.


   Mănușile din piele neagră sunt marca Kulala, se închid cu o capsă fixată la margini și sunt perforate în zona degetelor. Eu mi-am luat măsura L (singura disponibilă), deși port M la mănuși și nu am observat vreo diferență notabilă. De acum înainte nu voi mai ezita când va veni vorba despre măsurile mănușilor, pentru că diferențele dintre S,M și L sunt minore. Prețul mănușilor a fost de 31 lei și nu mai sunt disponibile dar puteți găsi alte modele din piele în categoria mănuși.

  Noua colecție de încălțăminte de pe site m-a pus pe gânduri și am oftat în fața multor modele foarte frumoase, dar cu tocuri imense, de 12-14 cm. Nu am putut să rezist unor cizmulițe bej din cauciuc, cu fundițe negre, în stilul celor bleu cumpărate luna trecută. Am observat că au mai scăzut prețul în cazul lor, de la 79 de lei la 56-61, în funcție de model. Vă las în compania unor fotografii de pe site:






17 comentarii:

  1. Nu mai pot sa zic nimic decat.....WOW......

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cleo, de la o vreme au început să aducă numai lucruri deosebite, deși au mai riicat prețurile.Pup :*

      Ștergere
  2. Felicitari pentru premiu :D superba rochita!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nici nu ma asteptam sa nu iei locul 1 sau 2 :( Ai o imaginatie foarte bogata, iar articolele mi-au placut la nebunie . Pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oana, este o competitie foarte grea. E dificil să rămâi și în primii 20, darămite in primii 10. Am avut un punctaj de 91pct/articol, ceea ce a fost satisfăcător pentru mine. Te pup!

      Ștergere
  4. Frumoase achizitii! Sa le porti cu placere!
    Poti, te rog,sa-mi spui daca se potrivesc marimie la incaltaminte?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult!
      Eu nu am avut probleme cu măsura la incaltaminte, dar de multe ori i-am intrebat pe pagina de Facebook care este lungimea talpii. Trebuie sa le spui codul produsului, iar ei iti vor raspunde in scurt timp!

      Ștergere
  5. Felicitari, ai fost foarte norocoasa. Rochita e superba. Sa o porti cu placere. Te pup :* :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Criss, nu a fost deloc noroc, ci munca 100%. M-am dedicat articolelor scrise și deși premiul a fost foarte mic m-am consolat mai mult cu pozitia ocupata. :)

      Ștergere
  6. Doamne cat de frumoase sunt cizmulitele rosii !:O


    P.S:Felicitari pentru premiu! Il meritai:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au si pe negru cu tinte, dar nu mai stiu pe unde sunt ratacite pe site (poate au disparut deja in stoc). Merci! :D

      Ștergere
  7. Si eu mi-am facut un wishlist, m-au innebunit prietenele mele care comanda mereu de pe Minirpix. Daca as putea ghici brandul ce bine ar fi :)) De cele mai multe ori pozele nu le fac deloc cinste, am vazut produse care in realitate sunt superbe iar pe site...par putin cam banale...

    RăspundețiȘtergere
  8. Sa le porti sanatoasa, manusile m-au imbolnavit :)

    RăspundețiȘtergere
  9. sa le porti cu placere si felicitari pentru premiu!
    te felicit ca ai reusit sa scrii pana la capat, articole foarte bune de altfel! :*

    RăspundețiȘtergere
  10. Felicitari pentru premiul obtinut!
    Au fost scrise cu condei articolele tale!
    Sa porti sanatoasa noile achizitii! Vreau si eu astfel de manusi...:)
    Pupicei, Aurora!

    RăspundețiȘtergere
  11. Felicitari pentru premiu,desi eu te vedeam pe locul 1,ma bucur ca esti printre primii!
    Rochita este minunata,la fel si manusile!

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...