luni, 26 noiembrie 2012

Stocarea pasiunii

 

    Deși timpul nu a fost întotdeauna prieten bun cu mine și nu s-a lăsat mai niciodată liber și s-a încărcat de unul singur cu treburi fel de fel, am reușit să ajung la o înțelegere cu dânsul și să îl conving să mă treacă cu vedere din când în când și să mă lase, pentru câteva ore, să vizionez producțiile cinematografice nou apărute.
  Adevărul este că urmăresc obsesiv filme, dintr-o pasiune pentru mine la fel de firească ca cea pentru prăjituri, haine sau cărți vechi. Când eram copil vedeam în producțiile anilor 90 protagoniști care aveau colecții uriașe de casete video, ori le închiriau în mod constant din magazinele specializate. Dacă situația nu s-ar fi îmbunătățit din punct de vedere tehnologic, pun pariu ca astăzi aș fi avut casa ticsită de casete, astfel încât nu mi-ar fi rămas loc pentru niciun alt obiect de decor sau poate nici pentru o bună parte din mobilă.

  Când mi-am luat primul pc eram pur si simplu fascinată de faptul că pot să îmi stochez filmele și să mă bucur de ele fără să ameninț capacitatea camerei. Aveam două foldere la vremea respectivă, unul pentru filme horror și celălalt pentru cele de aventură. Știam pe cineva care își grupase filmele după regizori și eram impresionată de capacitatea mare pe care computerul său îl avea în comparație cu al meu.
  Eram ferm convinsă că am dat de belea atunci când am vizionat cele 20-30 de filme stocate în memoria pc-ului și am decis să le împachetez frumușel pe dvd-uri și să le depozitez într-o cutie specială, pe care o primisem cadou în cadrul unei promoții. Lunar îmi împrospătam colecția de filme, în timp ce dvd-urile au început să se încăpățâneze și să nu mai aibă loc în cutiuța lor. Au urmat, evident, noi huse și cutii pentru cd-uri și curând nu mai aveam loc pe birou nici pentru ceașca de ceai.

   Apoi au apărut stick-urile de memorie și a început o competiție acerbă legată de aspectul lor. La început ne lăudam dacă aveam unul mai viu colorat, apoi ne etalam stick-urile în forme cât mai surpizătoare: coliere cu ștrasuri, brichetă, animăluțe feleurite.
 -Stai așa, să bag broscuța în funcțiune, ziceam și scoteam stick-ul din geantă și îl mânuiam cu mândrie.

  Cei care aveau nevoie de memorie cu adevărat impresionantă au răsuflat ușurați când pe piață s-au lansat HDD-urile externe, cu capacitate uriașă, de câțiva TB. Venise în sfârșit timpul ca filmele mele să fie și ele grupate după numele regizorului și să renunț definitiv la toate cutiile cu dvd-uri. Nu de alta, dar ceașca de ceai chiar își cerea dreptul de a sta la locul său obișnuit, pe colțul biroului!

  Pentru moment avem impresia că deja s-a ajuns la un maximum de tehnologizare, dar mai mult ca sigur peste câțiva ani vom fi surpinși  de noi lansări pe piața electronicelor. Eu mizez pe o reinterpretare a HDD-urilor externe actuale, pentru că ele oferă o putere uriașă de stocare, devin pe zi ce trece mai estetice, mai subțiri și mai simplu de folosit. Văd un HDD al viitorului cu design ultra-slim, lipsit de cablu usb, care să se integreze perfect gadgetului pe care îl folosim și care să vină ca o completare a aparatului electronic și nu ca parte separată, complementară. Acest discret HDD ar putea fi transferat de la laptop la tableta sau la smartphone doar prin simpla sa repoziționare directă, fără să fie nevoie de un cablu intermediar. Sau, de ce nu, poate dimensiunea sa va fi atât de mică încât îl vom putea strecura în interiorul laptopului ca pe un stylus. Astfel vom scăpade grija de a verifica în permenență dacă avem HDD-ul la noi și îl putem purta la pachet cu laptopul sau tableta.
   Poate vă întrebați de ce mulți nu pariază pe un spațiu online de stocare a datelor, compartimentat special pentru fiecare user. Ar fi un progres uriaș dacă s-ar lansa o platformă suficient de puternică încât să susțină milioane de utilizatori și care să asigure și protecția datelor stocate, dar personal consider că e cale lungă până la o astfel de realizare. Sistemele Cloud, fie ele publice sau private, sunt privite cu neîncredere de sceptici pentru moment, ceea ce indică faptul că nu suntem încă pregătiți cu toții pentru un astfel de update.

   Între timp, în așteptarea inovațiilor ce au să vină, ne mulțumin cu HDD-urile externe la promoție din magazinul Azerty, care ne întâmpină cu prețuri și capacități de stocare pe măsura necesităților noastre. Până la următoarea invenție, filmele mele dragi se vor odihni liniștite, fără grija de a se rătăci sau a se șterge de pe DVD-uri. Iar eu voi aștepta, cu interes, o variantă inovatoare de stocare a dragii mele pasiuni pentru producțiile cinematografice.


                                       Ar fi ideal dacă am găsi o cale
                                       să nu mai stivuim filmele în calculatoare
                                       iar noul aparat micuț de tot să fie
                                       să intre fără mult efort, într-o cutie
                                       de chibrituri sau de ce nu,  dragii mei,
                                       să îl purtăm pe post de cheie sau cercei!
                                      



Articol scris pentru SuperBlog 2012. Temă propusă de Azerty România.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...