marți, 6 noiembrie 2012

Gânduri multifuncționale

Eram copil voios în școala generală
când am atins prima multifuncțională
și lucrul poate cel mai curios
a fost când a-nceput să meargă zgomotos
și să printeze harnică de zor
imaginile toate din calculator.
Curat-murdar când mama ce mă dojenea
statea fix pe o foaie-n fața mea
și cum un pui de urs căsca
de pe o altă foaie și, culmea, nu mușca!

Apoi am scos la dânsa texte,
crâmpeie de povești, istorioare, manifeste,
pe care în ghiozdan le furișam
și, uneori, la teste, din ele mă inspiram,
iar alteori le-mpătuream și le-azvârleam.

Când am trecut de școala generală
știam aproape totul despre o multifuncțională,
scanam reviste vechi din țări străine
și-apoi le-ndosariam în fișiere fără șine
ascunse bine în calculator,
și-astfel scăpam de grija lor!

Îmi amintesc că la fiecare sărbătoare
printam cu drag o felicitare,
iar de n-aveam hârtie colorată
făceam un plic dintr-o coală printată
cu bulinuțe, floricele sau pisici
apoi o tăiam și-o cârpeam cu lipici
și-o noapte-ntreagă priveam încântată
felicitarea personalizată!

Acum admir modele noi în magazinul Azery,
caut ceva special, în tonuri nu prea vii,
prefer designuri noi, deloc banale
și cu discounturi multifuncționale.
Ofertele Canon stau drept dovadă
că nu e cazul ca bugetul meu să scadă.
Mulțumesc, Azerty, pentru oferta vastă
căci deseori mă scoți din vreo năpastă,
când nu știu ce s-aleg dintre atâtea variante
și îmi lași timp să le admir online pe toate.

Stau și mă-ntreb peste vreo douăzeci de ani
dacă printului îi vor mai rămâne fani,
ori vor croi alt gen de printare
cu aparate și butoane virtuale
și vom ajunge cu-astfel de-aparate
să tipărim pe alte foi sofisticate?


Articol scris pentru SuperBlog 2012. Temă propusă de Azerty România.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...