joi, 9 august 2012

Comanda Asos


In urma cu cateva saptamani am primit un colet Asos, cu ultimele produse achiztionate in aceasta vara (sper!) de pe site. Mi-am cumparat la vremea respectiva un trench coat roz, aflat la super-reducere (21de lire=120 lei in loc de 55 lire=315lei). In realitate mi-a placut mai mult decat in fotografii pentru ca este gros si dublat si se potriveste si pentru o toamna tarzie. Chiar si pentru o iarna mai blanda ar fi destul de potrivit, fiind suficient de calduros. Eu mi-am ales masura 8 (36 EUR) si mi s-a potrivit perfect. M-am gandit initial sa imi iau un numar mai mic, dar am luat apoi in calcul posibilitatea de a-l purta cu ceva mai gros pe dedesubt.

Una dintre combinatiile cromatice pe care le iubesc este bej piersica-lila. De aceea am ales bluza de mai sus, pentru a-mi fi alaturi la bine si la greu, in alcatuirea tinutelor colorate de zi cu zi. Trebuie sa marturisesc ca si reducerea mi-a facut tare cu ochiul, bluza costand initial 28 de lire (160 de lei). Pretul redus a fost de 8 lire (45 lei)  si modelul era disponibil si in combinatia alb-negru. Detaliul sau cel mai interesant se afla in spate, acolo unde bretelele se prind in nasturi aurii. Fiind detasabile, bretelele se pot purta clasic sau se pot incrucisa.

Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile si reducerile de pe Asos, va sfatuiesc sa va abonati la newsletter-ul lor. Uneori anunta reduceri suplimentare de 10-15%, valabile doar pentru cateva ore sau zile si este pacat sa le ratati, daca aveti planificate deja cumparaturile pe site. Ultima reducere a fost de 15%, valabila o singura zi (cu ocazia Jocurilor Olimpice) si se aplica inclusiv hainelor aflate in categoria Sale- up to 70%.

27 de comentarii:

  1. Ce misto e trench-ul !
    Bluza ti se potriveste la blugii oranj :D


    Eu iar am "calcat stramb" (mi-a dat mama niste banuti) si mi-am mai luat un cardigan bej. Acum 5 minute am plasat comanda si abia astept sa ajunga :)) (intre timp, mi-a ajuns celalalt despre care ti-am zis, si e super, cu exceptia faptului ca e 'intepatpator' materialul, eu asteptam sa fie moale si pufos)

    Sa le porti cu placere!pupici :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tocmai la pantalonii oranj ma gandeam cand am luat-o :D Am zis ca le fac set.

      Uf, nu te-ai putut abtine. Eu am intrat azi de dimineata: multe ispite, era cat pe ce sa imi iau si eu o rochita.Dar am zis sa stau cuminte si imediat m-am calmat.
      Eu am inceput sa ma obisnuiesc si cu puloverele intepatoare. E adevarat ca la inceput iti vine sa le arunci cat colo, dar cu timpulte obisnuiesti cu intepaturile. Iar modelul este atat de frumos, incat trebuie sa treci cu vederea acest aspect :D

      Ștergere
    2. Da, e clar, trebuie sa suport materialul, caci si eu il ador :D Sper totusi ca urmatorul sa fie mai moale :))

      Ștergere
  2. Deosebit trench-ul, eu nu l-am vazut pe site. Si mai este si marimea perfecta! :)
    Mi-am cumparat si eu o pereche de sandalute, ieri mi-au ajuns, o sa vi le arat si eu :)
    Merci pentru sugestia cu abonarea la noutati, eu nu am vazut casuta de newsletter, dar m-am inregistat si eu acum, imi pare rau de ziua aceea de 15% reducere :P

    Sa le porti cu placere! Pupici! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe site este postata fotografia cu varianta bej, iar nuanta roz este una dintre cele 3 optiuni.
      Ooooo, ti-ai cumparat sandalute :X Pacat ca nu ai prins si reducerea, dar nu-i nimic...acum ca ai cont vei primi noutatile la timp+ofertele practicate pe site.

      Ștergere
  3. Trench coat-ul e superb! Sa te bucuri de ele!

    RăspundețiȘtergere
  4. Superba culoarea trench-ului. Sa porti sanatoasa toate achizitiile!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai mult pentru culoare l-am ales. Imi placea si pe bej, dar am zis sa nu il incurc cu cel al surorii mele si sa nu se supere ca i-am furat ”culoarea” :D

      Ștergere
  5. E foarte frumos trench-ul, mi-am luat si eu unul asemanator anul trecut, de la Orsay, numai ca e un roz mai aprins, imi placed foarte mult culoarea lui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana, este primul meu trench si ma bucur ca l-am gasit intr-o nuanta vesela. Nici nu mai conteaza ce port pe dedesubt atata timp cat el este viu colorat. Te pup!

      Ștergere
  6. Superbbbbb trench-ul, iubesc culoarea asta. Poate gasesc si eu ceva asemanator la noi :P te pup :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Criss, o prietena de-a mea si-a luat pe mov dintr-un magazin de la noi. Pupici :*

      Ștergere
  7. Foarte frumos trench-ul! Imi place culoarea, e roz, girly... Iar topul e foarte simpatic. Culorile sunt pastelate,ma duc cu gandul la culoarea frunzelor ruginii si la cea a prunelor coapte. Poate fi purtat si toamna pe sub un cardigan sau o jacheta de blugi. Foarte dragute achizitiile, sa le porti sanatoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simona, ce frumos ai descris bluza. Daca ar fi fost vie, cu siguranta ar fi fost flatata :D
      Multumesc pentru urari, esti o draguta!

      Ștergere
  8. Sa le porti cu placere! Trench-ul e super!

    RăspundețiȘtergere
  9. frumos trenchul eu vreau in culoarea clasica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este frumos si in culoarea clasica, initial asa imi doream si eu, dar m-am gandit sa nu se supere sora mea ca imi iau unul asemanator cu al ei (ea are unul de la Promod de cativa ani si il poaarta foarte des. Nu vroiam sa se supere ca ii xeroxez hainele :)))

      Ștergere
  10. Trebuia sa fi facut o poza si cu spatele topului,ador detaliile bluzelor ce sunt in spate:)
    Foarte frumos trench-ul,esti o mare curajoasa(la culoare ma refer).

    RăspundețiȘtergere
  11. Foarte frumos trench-ul, cred ca toate fetele ne-am topit dupa el.
    Sa folosesti toate achiziile cu drag. :)

    RăspundețiȘtergere
  12. La nebunie imi place trenchcoat-ul!!! Il ador!
    Si bluza e frumoasa, asa cum spui tu este grozava combinatia de culori!
    Sa te bucuri de ele, Aurora!:)
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...